Rapoarte
Ai ales Keez ca să beneficiezi de Contabilitate Digitală Simplificată și o modalitate de lucru cu contabilul tău intuitivă și la îndemână: rapoartele sunt o parte importantă a acestui pachet de beneficii.
Acces total și transparent
La keez ai un acces total și transparent la un set esențial de rapoarte contabile, fiscale, manageriale (dar și la documentele sursă).
Astfel, poți analiza datele financiare în timp real, până la nivelul fiecărei tranzacții individuale înregistrate.
În aplicația Keez, vei găsi acest set de rapoarte în secțiunea “Contabilitate”, tab-ul “Rapoarte”.
Cele mai importante rapoarte din aplicația Keez pentru un antreprenor
Fișa cont. Este un raport contabil care arată soldul inițial, mișcările și soldul final ale unui anumit cont.
Fișa Partener. Este un raport cu ajutorul căruia se urmărește soldul inițial, tranzacțiile dintr-o perioadă (facturile, încasările și plățile) și soldul final cu acel partener, pe conturi contabile.
Fișa angajat. Este un raport cu ajutorul căruia se urmărește soldul inițial, tranzacțiile dintr-o perioadă (avansuri și decontări) și soldul final cu acel angajat.
Balanța. Este un raport sumarizat pe conturi contabile care conține soldurile inițiale, rulajele și soldurile finale pe conturi contabile.
Balanța parteneri. Este un raport sumarizat pe parteneri care conține soldurile inițiale, rulajele și soldurile finale pe fiecare partener și pe fiecare cont contabil.
Balanța angajați. Este un raport sumarizat pe conturi parteneri care conține soldurile inițiale, rulajele și soldurile finale pe fiecare angajat.
General Ledger. Raport special care arată toate tranzacțiile dintr-o perioadă, cu toate detaliile fiecărei tranzacții inclusiv nota contabilă și detaliile în format text pe fiecare notă.
Estimare TVA. Estimarea TVA ia în calcul toate rapoartele înregistrate în platforma Keez pentru perioadele pentru care nu s-a calculat încă TVA.
Neîncasate pe Vechime. Raportul facilitează nu doar analiza globală a sumelor neîncasate ci și analiza în detaliu până la nivel de factură și notificarea partenerilor despre sumele de plată și obligația de a plăti.